ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

 

 

 

 

HOTĂRÂRE

 

Consiliul Local al municipiului Caransebeş, întrunit în şedinţa extraordinară din data de 12.03.2010,

Având în vedere Proiectul de hotărâre şi Avizul Comisiei de specialitate nr. 5 pentru administratie publica locala, juridica, disciplina, apararea ordinii publice, respectarea drepturilor si a libertatii cetatenilor din cadrul Consiliului Local al municipiului Caransebeş, Raportul nr.4772/11.03.2010 al Serviciului Juridic si Contencios,

Văzând prevederile Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică si regimul juridic al acesteia, cu modificarile si completarile ulterioare şi ale HCL nr.19 din 29.01.2009,

În temeiul art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. c), alin. (5), lit. a) şi art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare,

 

HOTĂRĂŞTE:

 

Art.1. Se aprobă prelungirea contractului de închiriere nr.2107/06.02.2009 încheiat cu Institutia Prefectului Caras-Severin, pentru spaţiul din incinta Primăriei municipiului Caransebeş, cu destinaţia Birou Oficiul Prefectural.

Art.2. Se aprobă suspendarea plăţii chiriei aferente pentru spaţiul închiriat, pe perioada derulării contractului de închiriere, pe anul 2010.

Art.3.Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredinţează Primarul municipiului Caransebeş prin Serviciul Juridic si Contencios.

Art.4. Prezenta hotărâre intră în vigoare şi se comunică potrivit prevederilor art. 48, alin. (2), art. 49, alin. (1) şi ale art. 117, lit. (e) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare, la:

 

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

L.S. Consilier Dascălu Valentin

 

 

 

 

CARANSEBEŞ CONTRASEMNEAZĂ

Data 12.03.2010 SECRETARUL MUNICIPIULUI

Nr. ................... CARANSEBEŞ

 

A.B. /M.B. Ana Bratu

Exp.9.