ROMÂNIA
JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN
MUNICIPIUL CARANSEBEŞ
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
Consiliul Local al municipiului Caransebeş, întrunit în şedinţa ordinară din data de 28.09.2012,
Având în vedere Proiectul de hotărâre si Avizul Comisiei de specialitate nr. 1 pentru studii, prognoze economico-sociale, buget-finanţe şi administrarea domeniului public şi privat din cadrul Consiliului Local al municipiului Caransebeş, Referatul nr.17149/04.09.2012 al Direcţiei Economice,
Văzând prevederile Legii nr.260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor,
În temeiul art. 36, alin.(1), alin.(2), lit.d), alin.(6), lit.a), pct.17 si art.45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se împuterniceşte personalul din cadrul Compartimentului Impozite şi Taxe al Primăriei municipiului Caransebeş, în vederea constatării contravenţiilor şi aplicării sancţiunilor pentru nerespectarea obligaţiei de asigurare a locuinţelor, conform prevederilor Legii nr.260/2008.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredinţează Primarul municipiului Caransebeş prin Direcţia Economică.
Art.3. Prezenta hotărâre intră în vigoare şi se comunică potrivit prevederilor art. 48, alin. (2), art. 49, alin. (1) şi ale art. 117, lit. (e) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare, la:
Instituţia Prefectului judeţului Caraş-Severin;
Primarul municipiului Caransebeş;
Direcţia Economică;
Direcţia Urbanism şi Amenajarea Teritoriului;
Compartimentul Impozite si Taxe;
Biroul Audit Intern;
Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat;
Compartimentul Relaţii cu publicul pentru afişare şi mass-media locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
L.S. Consilier Magas Gheorghe
CARANSEBEŞ CONTRASEMNEAZĂ
Data 28.09.2012 SECRETARUL MUNICIPIULUI
Nr. ................... CARANSEBEŞ
A.B. /M.B. Ana Bratu
Exp.9.