ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL


 


 

HOTĂRÂRE


 

Consiliul Local al municipiului Caransebeş, întrunit în şedinţa ordinară din data de 31.07.2012,

Având în vedere Proiectul de hotărâre al Primarului municipiului Caransebeş şi Avizul Comisiei de specialitate nr. 5 pentru administratie publica locala, juridica, disciplina, apararea ordinii publice, respectarea drepturilor si a libertatii cetatenilor din cadrul Consiliului Local al municipiului Caransebeş, Raportul nr.14642/25.07.2012 al Compartimentului Resurse Umane, Adresa nr.4/8453/2012 a Instituţiei Prefectului Judeţul Caraş-Severin, înregistrată la Primăria municipiului Caransebeş cu nr.14144/2012,

Vazand prevederile Legii nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr.284/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale Legii nr.53/2003 Codul Muncii şi ale O.U.G. nr.63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare,

În temeiul art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. (a), alin.(3), lit. (b) şi art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare,


 

HOTĂRĂŞTE:


 

Art.1. Se aprobă organigrama şi statul de funcţii pentru funcţiile publice şi contractuale din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului, conform anexelor nr.1, 2 şi 3, ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredinţează Primarul municipiului Caransebeş prin Compartimentul Resurse Umane.

Art.3. Prezenta hotărâre intră în vigoare şi se comunică potrivit prevederilor art. 48, alin. (2), art. 49, alin. (1) şi ale art. 117, lit. (e) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare, la:


 

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

L.S. Consilier Dascălu Valentin


 


 

CARANSEBEŞ CONTRASEMNEAZĂ

Data 31.07.2012 SECRETARUL MUNICIPIULUI

Nr. ................... CARANSEBEŞ


 

A.B. /M.B. Ana Bratu

Exp.8.