ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL


 


 


 

HOTĂRÂRE

 

Consiliul Local al municipiului Caransebeş, întrunit în şedinţa ordinară din data de 28.03.2014,

Având în vedere Proiectul de hotărâre Avizul Comisiei de specialitate nr.4 pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, sănătate, cultură, protecţie socială, sportive şi de agrement si Avizul Comisiei de specialitate nr.1 pentru studii, prognoze economico-sociale, buget-finanţe şi administrarea domeniului public şi privat din cadrul Consiliului Local al municipiului Caransebeş, Raportul nr.7544/26.03.2014 al Directiei Economice si cererea nr.162,7544/14.03.2014 a Asociaţiei Luptătorilor în Revoluţia din Decembrie 1989,

Văzând prevederile Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale,

În temeiul art. 36, alin. (1), alin. (4), lit. (a), alin. (6), lit. (a), pct.4 şi art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare,


 

HOTĂRĂŞTE:


 

Art.1. Se aproba sustinerea editarii volumului ,,Bun venit libertate”, a domnului Rădulescu Mihail, într-un tiraj de 300 de exemplare, cu suma de 4.000 lei.

Art.2.Cu ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza Primarul municipiului Caransebes prin Directia Economica.

  PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

L.S. Consilier Gherman Aurora


 


 

Caransebes

Data 28.03.2014 CONTRAZEMNEAZA

Nr.......... SECRETARUL MUNICIPIULUI

CARANSEBEŞ


 

 A.B. /M.B. Ana Bratu

Exp.7.