ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL


 


 

HOTĂRÂRE


 

Consiliul Local al municipiului Caransebeş, întrunit în şedinţa ordinară din data de 29.04.2014,

Având în vedere Proiectul de hotărâre şi Avizul Comisiei de specialitate nr. 4 pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, sănătate, cultură, protecţie socială, sportive şi de agrement, din cadrul Consiliului Local al municipiului Caransebeş, Referatul nr. 11921/28.04.2014 al Serviciului Public de Asistenta Sociala,

Văzând prevederile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat si HCL nr.25/27.01.2014,

În temeiul art. 36, alin. (1), alin. (4), lit. (a), alin. (4) şi art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare,


 


 

HOTĂRĂŞTE:


 


 

Art.1. Se aprobă Regulamentul privind stabilirea criteriilor generale si a punctajelor pentru selectia dosarelor in vederea angajarii asistentilor personali ai persoanelor cu handicap grav, conform anexei ce face parte integranta din prezenta hotarare.

Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredinţează Primarul municipiului Caransebeş prin Serviciul Public de Asistenta Sociala Caransebeş.

Art.3. Prezenta hotărâre intră în vigoare şi se comunică potrivit prevederilor art. 48, alin. (2) art.49, alin. (1) şi ale art. 117, lit. (e) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare, la:


 


 

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

L.S. Consilier Gherman Aurora


 


 

CARANSEBEŞ CONTRASEMNEAZĂ

Data 29.04.2014 SECRETARUL MUNICIPIULUI

Nr. ................... CARANSEBEŞ

 

A.B. /V.D. Ana Bratu

Exp.8.