ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂRE

 

privind aprobarea darii în administrare către Liceul Teologic Baptist Reșița, a spatiilor situate la etajul 3 din imobilul înscris în CF nr.43100, proprietatea municipiului Caransebeș domeniul public, situat in municipiul Caransebes.

 

Consiliul Local al municipiului Caransebeş, întrunit în şedinţa ordinară din data de 29.04.2021,

Având în vedere Proiectul de hotărâre nr. 12649/20.04.2021 și Referatul de aprobare nr. 12647/20.04.2021ale Primarului municipiului Caransebes, Avizul nr.13/21.04.2021 al Comisiei de specialitate nr.1 pentru studii, prognoze economico-sociale, buget-finanţe şi administrarea domeniului public şi privat din cadrul Consiliului Local al municipiului Caransebeş, Raportul nr. 12737/21.04.2021 a Consilierului Juridic din cadrul Compartimentului de Lucru al Consiliului Local si monitorizarea procedurilor administrative.

Văzând prevederile art.129, alin.(1), alin.(2), lit.c), alin.(6), lit.a), art. 299, art.139, alin.(3), lit.g), art.196, alin.(1), lit.a) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile și completarile ulterioare,

HOTARASTE:

Art.1. Se aproba darea în administrare către Liceul Teologic Baptist Reșița, a spatiilor situate la etajul 3 din imobilul înscris în CF nr.43100, nr.cad.43100-C1, proprietatea municipiului Caransebeș domeniul public, situat in municipiul Caransebes, strada Aleea Alunisului, fost scoala generala nr. 7, având valoarea de inventar în sumă de 4.499.592 lei.

Art.2. Destinația spațiilor situate la etajul III ce fac obiectul dării în administrare este pentru desfășurarea de activități de învățământ gimnazial.

Art.3. Constituirea dreptului de dare în administrare se face pe durata mentinerii destinatiei.

Art.4. Predarea-primirea spatiilor prevazute la art.1 se va face in termen de 30 de zile, de la adoptarea prezentei hotărâri.

Art.5.Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredinţează Primarul municipiului Caransebeş prin Compartimentului Registru Agricol si Inventar Patrimoniu si Compartimentul Juridic si Contencios.

Art.6. Prezenta hotărâre intră în vigoare şi se comunică potrivit prevederilor art.197, alin.(1), alin.(2) si alin.(4), art.199, alin.(1) si (2), art.243, alin.(1), lit.e) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, la:

- Instituţia Prefectului judeţului Caraş-Severin;

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

L.S. Consilier Pasere Felician – Ionel

 

  CARANSEBEŞ CONTRASEMNEAZĂ,

Data: 29.04.2021 SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI

Nr. CARANSEBEŞ

 

 

  A.B./V.D. Ana Bratu

Exp.8.