ROMÂNIA
JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN
MUNICIPIUL CARANSEBEŞ
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A., a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii Proiect tip – Construire „Bazin de înot didactic și agrement” din municipiul Caransebeș, str. Teiușului, nr. 24A, judeţul Caraș-Severin”
Consiliul Local al municipiului Caransebeş, întrunit în şedinţa extraordinară convocata de indata in data de 05.08.2022,
Având în vedere Proiectul de hotărâre al primarului municipiului Caransebes, nr. 22671/05.08.2022, Referatul de aprobare al primarului municipiului Caransebes, nr.22651/04.08.2022, Avizul nr.128/05.08.2022 al Comisiei de specialitate nr. l pentru studii, prognoze economico - sociale,buget finanţe şi administrarea domeniului public şi privat, Raportul nr. 22652/04.08.2022 al Directiei de Strategii Dezvoltare Protectia Mediului,
Vazand prevederile O.G. nr. 25/2001 privind infiintarea Companiei Nationale de Investitii ,,CNI”S.A., cu modificarile si completarile ulterioare,
În temeiul art.129, alin.(1), alin.(2), lit.c), alin.(6), lit.a), alin.(14), art.139, alin.(3), lit.g) si art. 196, alin. (1), lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
HOTĂRĂȘTE:
Art.1.Se aproba predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A., pe bază de protocol, a terenului situat în municipiul Caransebeș, str. Teiușului, nr.24A, judeţul Caraș-Severin, aflat în proprietatea municipiului Caransebeș, domeniul public, în suprafaţă de 7.506 mp, identificat potrivit Cărții funciare nr. 45043, nr. topo. 45043, liber de orice sarcini, în vederea şi pe perioada realizării de către „C.N.I.” – S.A. a obiectivului de investiţii Proiect tip – Construire „ Bazin de înot didactic și agrement” din municipiul Caransebeș, str. Teiușului, nr. 24A, judeţul Caraș-Severin”.
Art.2. Se aprobă demolarea construcției aflate pe amplasament, (construcție care nu face obiectul predării), identificate potrivit Cărții funciare nr.45043, nr. topo. 45043-C1 (în suprafață construită la sol de 25 mp), după aprobarea indicatorilor tehnico-economici și anterior încheierii protocolului de predare-primire al amplasamentului.
Art.3. (1) Amplasamentul prevazut la art 1. se preda viabilizat, conform documentelor urbanistice, cu respectarea reglementărilor în vigoare.
(2) Nerespectarea acestei obligativitati, constatata la data incheierii protocolului de predare sau ulterior acestei date, este de natura a atrage raspunderea UAT Municipiul Caransebeș, județul Caraș-Severin, CNI-SA asigurandu-si dreptul legal de actiune in justitie in vederea sanctionarii atitudinii culpabile a Municipiului Caransebeș, județul Caraș-Severin, inclusiv solicitarea de penalitati si acordarea de daune interese, cand prin neasigurarea unui amplasament viabilizat, UAT Municipiul Caransebeș, județul Caraș-Severin a adus atingere drepturilor si intereselor legitime ale “CNI”-SA.
Art.4. (1)Se aprobă asigurarea finanțării de către unitatea administrativ-teritorială Municipiul Caransebeș, județul Caraș-Severin a cheltuielilor neeligibile reprezentând costuri de sistematizare a terenului din bugetul local (lucrări de aducere la cotă a terenului);
(2) Lucrările de aducere la cotă a terenului se vor realiza anterior încheierii protocolului de predare a amplasamentului, protocol încheiat potrivit Anexei nr. 3² la OG 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții „C.N.I.” – S.A. cu modificările și completările ulterioare.
Art.5. Se aprobă asigurarea finanțării de către unitatea administrativ-teritorială Municipiul Caransebeș, județul Caraș-Severin a cheltuielilor pentru racordurile la utilități (electrică, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat etc.).
Art.6. Unitatea administrativ-teritorială Municipiul Caransebeș, județul Caraș-Severin se obligă să asigure, în condițiile legii, suprafeţele de teren necesare pentru depozitarea şi organizarea şantierului.
Art.7. Unitatea administrativ-teritoriala Municipiul Caransebeș județul Caraș-Severin se obligă ca, după predarea amplasamentului și a obiectivului realizat, să mențină destinația acestuia și să asigure mentenanta pe o perioada de minim 15 ani.
Art.8. La data adoptării prezentei hotărâri, Hotararea Consiliului local al Municipiului Caransebeș nr. 168/27.07.2022 se revocă.
Art.9.Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredinţează Primarul municipiului Caransebeş prin Directia de Strategii Dezvoltare Protectia Mediului.
Art.10. Prezenta hotărâre intră în vigoare şi se comunică potrivit prevederilor art.197, alin.(1), alin.(2) si alin.(4), art.199, alin.(1) si (2), art.243, alin.(1), lit.e) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile și completaraile ulterioare, la:
Instituţia Prefectului judeţului Caraş-Severin;
Primarul municipiului Caransebeş;
Compania Națională de Investiții ”C.N.I.” S.A.;
Directia de Strategii Dezvoltare Protectia Mediului;
Serviciul Investitii Achizitii, Administrativ si Monitorizare;
Compartimentul Audit Intern;
Compartimentul Relaţii cu Publicul Registratura si Arhiva.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
L.S. Consilier Dragos - Constantin Curelea
CARANSEBEŞ CONTRASEMNEAZĂ
Data 05.08.2022 SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI
Nr. CARANSEBEŞ
A.B./V.D. Ana Bratu
Exp.8.