ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

 

HOTĂRÂRE

 

privind aprobarea documentației Studiu de Fezabilitate / DALI “Revitalizare și amenajare spații verzi în municipiul Caransebeș”, a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general al investitiei.

 

Consiliul Local al municipiului Caransebeş, întrunit în şedinţa ordinară in data de 29.11.2023,

Având în vedere Proiectul de hotărâre nr. 28065/22.11.2023 și Referatul de aprobare nr. 28064/22.11.2023 ale Primarului municipiului Caransebeș, Avizul nr. 237/22.11.2023 al Comisiei de specialitate nr.1 pentru studii, prognoze economico-sociale, buget-finanţe şi administrarea domeniului public şi privat din cadrul Consiliului Local al municipiului Caransebeş, Raportul nr. 28057/22.11.2023 al Directiei Stategii Dezvoltare Protecția Mediului,

Luând în considerare contractul de finanțare „Sprijin la nivelul Regiunii de Dezvoltare Vest pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada de programare 2021-2027 pe domeniile mobilitate urbană, regenerare urbană, centre de agrement/baze turistice (tabere școlare), infrastructură și servicii publice de turism, inclusiv obiectivele de patrimoniu cu potențial turistic și infrastructură rutieră de interes județean, inclusiv variante ocolitoare și/sau drumuri de legătură”, Cod SMIS 146275 / Contract nr. 1.1.151 încheiat între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Agenția pentru Dezvoltarea Regională a Regiunii Vest, în calitate de lider de parteneriat și municipiul Caransebeș, în calitate de partener (membru nr. 18),

Având în vedere prevederile OUG nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, Obiectul contractului de finanțare îl reprezintă acordarea finanțării nerambursabile de către Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Asistență Tehnică, pentru implementarea Proiectului nr. cod SMIS2014+ 146275 / cod proiect 1.1.151 intitulat: „Sprijin la nivelul Regiunii de Dezvoltare Vest pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada de programare 2021-2027 pe domeniile mobilitate urbană, regenerare urbană, centre de agrement/baze turistice (tabere școlare), infrastructură și servicii publice de turism, inclusiv obiectivele de patrimoniu cu potențial turistic și infrastructură rutieră de interes județean, inclusiv variante ocolitoare și/sau drumuri de legătură”. Pentru municipiul Caransebeș, finanțare nerambursabilă va fi acordată pentru proiectul “Revitalizare și amenajare spații verzi în municipiul Caransebeș”.

Valoarea estimativă stabilită la faza „SF/DALI” pentru obiectivul de investiţii “Revitalizare și amenajare spații verzi în municipiul Caransebeș”, este de 14.664.736,09 lei (fără TVA), la care se adaugă 2.782.648,52 lei (TVA), rezultând o valoare totală de 17.447.384,61 lei, din care C+M 10.676.425,00 lei, la care se adaugă 2.028.520,75 lei (TVA), rezultând o valoare totală de 12.704.945,75 lei.

În temeiul art.129 alin.(1), (2), lit.b), alin.(4), lit. d), art.139, alin.(3)lit.d), lit. g) și art.196 alin.(1), lit. a) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

HOTĂRĂȘTE:

 

Art.1. Se aprobă documentația tehnico-economică, faza „SF/DALI”, pentru investiția ”Revitalizare și amenajare spații verzi în municipiul Caransebeș”, conform anexei nr. 1, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. Se aprobă principalii indicatori tehnico-economici pentru investiția „Revitalizare și amenajare spații verzi în municipiul Caransebeș”, conform anexei nr. 2, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3. Se aprobă devizul general al obiectivului de investiții, conform anexei nr. 3, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredinţează Primarul municipiului Caransebeş prin Direcția Stategii Dezvoltare Protecția Mediului.

Art.5. Prezenta hotărâre intră în vigoare şi se comunică potrivit prevederilor art.197, alin.(1), alin.(2) și alin.(4), art.199, alin.(1) și (2), art.243, alin.(1), lit.e) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, la:

- Instituţia Prefectului judeţului Caraş-Severin;

 

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

L.S. Consilier, Ionel – Adreian Sabadîș

 

 

  CARANSEBEŞ CONTRASEMNEAZĂ,

Data 29.11.2023 SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI

Nr. CARANSEBEŞ

 

  A.B./V.D. Ana Bratu

Exp.8.