ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

 

HOTĂRÂRE

 

privind modificarea HCL nr.30/31.01.2024 pentru aprobarea documentației tehnico-economice - Documentația de Avizare a Lucrărilor de Investiții pentru obiectivul de investiții ”Modernizare străzi în municipiul Caransebeș”

 

 

Consiliul Local al municipiului Caransebeş, întrunit în şedinţa extraordinară convocata de indata in data de 06.08.2024,

Având în vedere Proiectul de hotărâre nr.16245/05.08.2024 și Referatul de aprobare nr.16244/05.08.2024 ale Primarului municipiului Caransebes, Avizul nr. 143/06.08.2024 al Comisiei de specialitate nr.1 pentru studii, prognoze economico-sociale, buget-finanţe şi administrarea domeniului public şi privat din cadrul Consiliului Local al municipiului Caransebeş, Raportul nr. 16787/02.08.2024, al Directiei Strategii Dezvoltare si Protectia Mediului,

Luând în considerare prevederile art. 6 alin (1) din Ordinul MDLPA nr. 1333/2021 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor OUG nr.95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii "Anghel Saligny", pentru categoriile de investiţii prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-d) din OUG nr. 95/2021,

Având în vedere prevederile HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice si Legea nr 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare și HCL nr.30/31.01.2024,

Având în vedere clarificările primite pe platforma MDLPA, dedicată Programului Național „Anghel Saligny” și devizul general primit de la proiectantul general SC Procon Roadpipe SRL,

Valoarea estimativă stabilită la faza „DALI” pentru obiectivul de investiţii “Modernizare străzi în municipiul Caransebeș”, de 11.598.703,86 LEI (fără TVA), la care se adaugă 2.180.844,95 lei (TVA), rezultând o valoare totală de 13.779.548,81 lei, din care suma de 13.603.428,81 lei (cu TVA) va fi asigurată prin programul „Anghel Saligny”, iar suma de 176.120,00 lei (cu TVA), va fi asigurată din bugetul local,

Văzând prevederile art. 129 alin. (2) lit. b), c) alin. (4) lit. a), alin (7) lit. d) și art. 139 alin. (1) și (3) lit.d) din OUG 57/2019, privind Codul Administrativ,cu modificarile si completarile ulterioare,

 

HOTARASTE:

 

 

Art.1. Se aprobă modificarea art. 4 a HCL nr.30/31.01.2024, pentru aprobarea documentației tehnico-economice - Documentația de Avizare a Lucrărilor de Investiții pentru obiectivul de investiții ”Modernizare străzi în municipiul Caransebeș”astfel:

Art.4. Se aprobă finanțarea de la bugetul local al Municipiului Caransebeș a sumei de 176.120,00 lei (cu TVA), reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local conform prevederilor art. 4 alin. (6) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții "Anghel Saligny", pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 1333/2021.”

Art.2. Celelalte prevederi ale HCL nr. 30/31.01.2024 rămân în vigoare.

Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredinţează Primarul municipiului Caransebeş prin Directia Strategii Dezvoltare si Protectia Mediului.

Art.4. Prezenta hotărâre intră în vigoare şi se comunică potrivit prevederilor art.197, alin.(1), alin.(2) si alin.(4), art.199, alin.(1) si (2), art.243, alin.(1), lit.e) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare,la:

- Instituţia Prefectului judeţul Caraş-Severin;

- Primarul municipiului Caransebeş;

- Direcția Strategii, Dezvoltare, Protecția Mediului;

- Direcția Economica;

- Compartimentul Audit Intern;

- Compartimentul Relaţii cu Publicul.

 

 

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

L.S. Consilier, Natalia-Cosmina Boncia

 

 

  CARANSEBEŞ CONTRASEMNEAZĂ

Data 06.08.2024 SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI

Nr.169 CARANSEBEŞ

 

  A.B./V.D. Ana Bratu

Exp.6.